Încă din primăvara anului 2015, în cadrul proiectului LIFE Connect Carpathians a fost derulată acțiunea de evaluare și înțelegere a contextului și naturii conflictelor om-animale sălbatice. Prin această acțiune s-a urmărit culegerea de informații, de la membrii comunităților locale, care să permită înțelegerea contextului conflictelor, speciile care crează probleme, măsurile de prevenire și protecție folosite în prezent, impactul pagubelor, precum si efectul acestor factori asupra atitudinii localnicilor fată de animalele sălbatice. În urma analizării datelor colectate, au fost stabilite locațiile în care s-au implementat, cu caracter demonstrativ, tehnici moderne de protecție a culturilor, animalelor domestice si stupilor. Astfel în zonele pilot Coridorul Rusca Montană – Țarcu – Retezat, Coridorul Drocea – Codru Moma, Apuseni – Bihor si Zarandul de Est au fost montate pentru început un număr de 28 garduri electrice, urmând ca activitatea să continue și în perioada următoare.
Măsuri pentru prevenirea pagubelor cauzate de animalele sălbatice
admin_luci2016-11-18T14:33:30+02:00august 9th, 2016|Categories: Noutati|Tags: Reducerea conflictului om – animale sălbatice|0 Comments