8 Aprilie 2014 – Intâlnirea de început cu factorii interesați de la nivel național

Proiectul  LIFE  Connect  Carpathians  a  reunit  peste  20  de  reprezentanţi  ai  ministerelor, agenţiilor  şi  companiilor  naţionale la prima întâlnire a factorilor interesați la nivel național.

Întâlnirea a oferit ocazia prezentării proiectului LIFE Connect Carpathians şi explicării modului  în  care  acesta  se  raportează  la  inițiativele  europene  și  naționale.  A  fost subliniată  şi  agreată  necesitatea  abordării  participative,  bazată  pe  interese  şi responsabilităţi comune inter-sectoriale, în elaborarea Planurilor de Acţiune Regionale – documentele strategice ale proiectului.

puteți citi mai multe despre aceasta intalnire.