În urma sesizării primite prin serviciul de urgență 112 prin care a fost semnalată prezența unui urs prins într-o capcană improvizată, în imediata vecinătate a localității, a fost întrunită echipa de intervenție rapidă din cadrul proiectului LIFE Connect Carpathians.
În data de 25 septembrie 2015, echipa formată din personalul specializat de la Fauna & Flora International, Jandarmeria Romană (Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara) și Asociația Zarand, s-a deplasat în localitatea Uricani, jud. Hunedoara. La fața locului a fost găsit un exemplar de urs, viu, captiv într-un laț, în interiorul unei livezi. Datorita condițiilor nefavorabile și pentru a evita orice pericol s-a luat decizia de a securiza zona și de a cere sprijinul gestionarului fondului cinegetic și al Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” Brașov.

Datorită profesionalismului și experienței de care a dat dovadă personalul INCDS Brașov, animalul a fost tranchilizat și repus în libertate cu succes. Zona a fost monitorizată atent în următoarea perioadă dar nu a mai fost semnalată prezența ursului.

Conform Legii 407/2006, practicarea vânătorii cu capcane neautorizate constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Datorită faptului că în aceeași livadă au fost gasite numeroase alte capcane improvizate (neautorizate), a fost demarată o anchetă pentru a se stabilii cine se face vinovat pentru amplasarea acestora.

Astfel de fapte generează factori de risc și situații extrem de periculoase ce pot pune în pericol viața animalelor sălbatice și domestice, a bunurilor materiale dar mai ales viața și sănătatea omului.
Dacă aveți informații cu privire la actele de braconaj din zona proiectului, vă rugăm să anunțați echipa proiectului și/sau autoritățile responsabile.