Cu ocazia Zilelor Parcului Natural Apuseni, în perioda 21-23.08.2015, a avut loc prima ediție a festivalului PadișFest organizat de către Asociația Compas în parteneriat cu RNP-Romsilva Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A.
Festivalul, dedicat susținerii ”ursului” – mascota Parcului, a avut drept scop promovarea patrimoniului natural și cultural dar și implicarea factorilor interesați în elaborarea unei strategii de dezvoltare responsabilă a zonei.
La invitația colaboratorilor noștri, echipa LIFE Connect Carpathians a avut marea plăcere de a participa la acest eveniment prin desfășurarea unor activități interactive dedicate speciilor țintă ale proiectului (ursul și lupul). Cu toate că vremea nu a ținut cu noi, partea practică a acțiunii, de familiarizare cu urmele carnivorelor mari și de monitorizarea, s-a bucurat de un număr mare de participanți.
În cadrul evenimentului au fost prezenți în jur de 200 persoane.